De curând am fost la mare - aşa cum face tot românul vara - să mă relaxez într-un bine meritat concediu. Am plecat la Constanţa unde m-am cazat la o cunoştinţă, pe strada Grozesti, la ieşirea din oraş spre Mamaia. Ajuns seara, nici nu apuc bine să mă acomodez cu noua locuinţă, că la uşa apare - ceea ce avea să devină mai târziu coşmarul unei nopţi albe – o doamnă trecută de anii tinereţii.
Vecina problemă
Iritată din nu ştiu ce motiv de prezenţa noastră în casa alăturată, vecina caută pretextul unui scandal întrebându-ne pe un ton acuzativ dacă nu cumva i-am fi forţat poarta. Nu trece decât puţin timp şi revine la uşă cu aceeaşi problemă, de data aceasta învinuindu-ne că noi i-am fi blocat yala porţii. Îi explic politicos că nu am umblat la poarta dânsei lucru ce îi transmite telefonic şi proprietara.
La un moment dat, de afară încep să se audă bătăi şi bocănituri. Ok!, am zis, probabil femeia vrea să deblocheze yala porţii. Însă, nu îmi puteam imagina că acest lucru avea să se întâmple toată noaptea. Trec orele, e târziu în noapte iar zgomotele se amplifică în zidul locuinţei. Deranjat fiind, şi ţinând cont că am un copil mic, de doar un an, îi atrag atenţia că e program de linişte şi că vreau să ne odihnim. Ea se arată deranjată de cele spuse de mine şi îmi replică: „Cine dracu’ eşti tu să îmi spui ce să fac. Sunt în curtea mea şi fac ce vreau!”. Se pare că sugestia mea are efect invers decât cel aşteptat, lucru ce o înfurie mai rău, zgomotele devenind insuportabile. Văzând că nu ajung la nici un consens cu vecina, fac apel la 112. Echipajul deplasat la faţa locului, observă din replicile ei că are probleme de coerenţă în ceea ce spune, din cauza băuturii iar poliţiştii nu reuşesc să vorbească cu ea decât după gard. Oamenii legii mă sfătuiesc să o lăsăm un timp, căci probabil după plecarea lor, aceasta se va intimida şi va „îngropa” securea războiului. Însă nici gând de armistiţiu! Sunt nevoit să solicit din nou ajutorul echipajului de poliţie. Vecina ştiind că Politia nu poate intra în curte fără mandat, refuză să iasă la poartă. Agenţii se văd neputincioşi să o legitimeze şi implicit în a rezolva denunţul meu. La scurt timp după plecarea agenţilor aceasta răbufneşte din nou „E curtea mea!... Care e problema ta! E curtea mea şi fac ce vreau! Voi ce dracu’ căutaţi aici? Cine dracu’ sunteţi? Fii al dracu’ să fii de ordinar!” şi mai aplică câteva lovituri în geamul mat, croindu-l. „Cheamă din nou Poliţia!”, aplicând iarăşi loviturile de rigoare, să le ţinem minte toată viaţa. Mă întreb, aşa ar fi rezolvat cazul şi agenţii americani? Pe la 4 dimineaţa, obosită de vaporii de alcool din cap, se duce la culcare, râmându-ne 2-3 ore de somn până la venirea dimineţii.
Casa „cu cântec” a aparţinut Alexandrei Stan
Ziua următoare i-am povestit proprietarei ce noapte de pomină am avut. Aceasta mi-a spus că vecina problemă este cunoscută de toată strada ca mare consumatoare de alcool, iar ea nu a mai locuit de şase ani în casă, pe atunci având alţi vecini. Mi-a mărturisit că atunci casa învecinată se afla în proprietatea familiei cântăreţei Alexandra Stan, celebră pentru top hit-urile „Mr. Saxo Beat” „ASAP... Get Back”, aceasta având să o înstrăineze mai târziu vecinei cu probleme la „mansardă”.
Cheful cu manele
Nu trece decât o noapte liniştită, iar a treia avea să fie la fel de groaznică ca prima. De data aceasta din pricina nepotului aceleiaşi persoane, care avea să dea un chef de pomină cu gagici şi petrecăreţi de anduranţă. La început muzica era ceva mai „digerabilă” şi la un volum cât de cât suportabil, însă pe la miezul nopţii, petrecăreţii încinşi de la atâta alcool în instalaţie, au dat-o pe manele, fără număr... până la ora 9 dimineaţa.
Gunoiul, cuiul şi cauciucul
Mă căznesc să mă acomodez cu stilul de viaţa de pe strada, nu degeaba numită Grozeşti. Se pare că lucrurile se liniştiseră câteva zile, până în ziua de „marţi” – zi de gunoi. Toate pubelele se scot la poartă să fie golite şi la fel face şi vecina problemă care o amplasează lângă „botul” maşinii mele. Nimic nelalocul lui până mai târziu când aveam să constat că în cauciucul roţii din faţă, ce fusese lângă pubela de gunoi, era o frumuseţe de cui înfipt. Schimb roata şi încerc să nu mai reaprind scandalul avut cu vecina, cu toate că pe ea o bănuiam de grozăvie. Ajuns cu pana la vulcanizare, am constatat că nu eram singurul sosit cu o astfel de problemă. Culmea face ca tot un argeşean să aibă aceeaşi problemă însă acesta având cauciucul înţepat irecuperabil cu cuţitul. Cel mai probabil vreun vecin invidios pe cei care „se descurcă” era ghidat de principiul „să moară şi capra vecinului.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu