29 aprilie - Ziua veteranilor de război

    Ziua veteranilor de război este instituită în cinstea Independenței României, și în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea României.

   Cu acest prilej va aduc la cunostinta ca a apărut noul număr al revistei Argeș - Cultul Eroilor, revistă de suflet, isotorie și cultură ce aduce în lumină faptele de vitejie și eroism ale celor ce au trăit momente istorice redate prin reportaje și evenimente dedicate lor - eroii neamului românesc! Aparută într-o varianta grafică excepțională, grație Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” - Filiala Argeș.

    Iar în semn de recunoștință pentru veteranii de razboi și în amintirea bunicului meu, veteran de război în Al Doilea Război Mondial vă relatez câteva întâmplari povestite de el.

    Apostol Ion (n. 4 martie 1914 – d. 17 martie 1988). 

   Bunicul meu, Ion Apostol a fost veteran de război, născut în satul Lăbușești din comuna Bascov, raionul Pitești și și-a satisfăcut serviciul militar la Sinaia, la Castelul Peleș, în detașamentul de Gardă Regală.

    Străbunicul meu se trăgea de la Cotroceni, București și de aici a rezultat porecla bunicului „Ion Cotrun”.

    A avut marea bucurie și onoare de a-l sluji pe tânărul rege Mihai al României.

   Când regele a fost silit să abdice, la 30 decembrie 1947, bunicul s-a numărat printre acei soldați care i-au încărcat bagajele în tren.

    Stagiul militar s-a continuat cu 7 ani de concentrare și 3 ani de luptă pe front.

    A străbătut mii de kilometri pe jos, prin multe zone ale Europei, a săpat tranșee.

    Îmi amintesc că-mi povestea cu patos și lăcrima la propriile-i amintiri din război. 

    Într-o luptă, un neamț ascuns în turla unei biserici a produs mari pierderi plutonului său. El s-a rostogolit, când la stânga, când la dreapta și a scăpat din raza lui de acțiune. Când și-a dat jos mantaua, era ciuruită de gloanțe. L-a apărat Dumnezeu, pe care bunicul meu l-a slăvit mereu.

    Spre sfârșitul războiului, nemții i-au pus pe soldații români să-și sape groapa. Urma să fie executați cu toții. Când i-au aliniat pentru execuție, rușii au spart frontul. Așa au scăpat cu viață.

  Perioada frontului a fost cumplită: au tăiat un cal ca să nu moară de foame, pe ploaie adunau apă în caschete ca să-și potolească setea, se acopereau cu pelin ca să scape de paraziți, iar în perioadele ploioase au stat în apă și noroi până la gât.

Apostol Ion - amintire din anul 1936,
37, 38 când a servit ca ostaș în
Batalionul de Gardă la Palatul Regal.

   A fost un bărbat robust, sănătos, puternic, dar războiul l-a umplut de reumatism și i-a afectat plămânii.

  S-a întors de pe front la 35 de ani și s-a însurat. Ne-a povestit că a străbătut sute de kilometri până acasă.

  A fost decorat. Era mândru de medalia lui. A fost veteran de război. A primit și un lot de pământ, drept răsplată.

  Iubea țara, oamenii, știa mai multă istorie decât mine, una trăită de el, care l-a marcat pe viață.

ing. Dan Arţăruş

    

negutjoe: Deschiderea sezonului de pescuit 2014

negutjoe: Deschiderea sezonului de pescuit 2014: Am aşteptat acest moment cu mari frustrări.. Vremea a fost împotrivă! Mi-am fixat azi, 3 mai ziua de mers la baltă, prima pe anul acesta...

Pe baltă de sfântul Ilie

Sâmbăta trecută, de sfântul Ilie, de ziua mea onomastică, am mers din nou la pescuit. De data aceasta la baltă. Am plecat dis-de-dimineaţă spre Oarja, la balta a cărui proprietar este vecinul nostru de la Mobilux, primarul Constantin Bâlea. Împreună cu Joe am ajuns în jurul orei 07:30. Ne-am aşezat pe locul lui preferat, exact unde balta se lărgeşte. Joe m-a blagoslovit în plus de undiţa şi lanseta mea cu o telescopică pentru crap, astfel încadrându-mă şi eu la categoria speranţe. Gheata a fost spartă de mine, pradă acului căzând un amur. Am reuşit să prind şi cu telescopica lui Joe vreo doi peşti. Surpriza neplăcută a fost că, la mal, la plută a mers foarte slab. Din când în când mai prindeam câte un peştişor microscopic, vreun bibănel sau vreun cărăşel, căci cam ăştia mişunau pe la mal. Joe a luat şi el vreo câţiva cărăşei rătăciţi. Mare i-a fost mirarea lui când o lansetă din cele 4 ale lui Joe i-a fost smulsă de pe suporţi. Când a tras de undiţă şi-a dat seama că era un peste mare de cel puţin 5 kile, însă „monstrul” nu a rămas înţepat în ac, scăpând la 30 de metri de mal.

Ziua foarte călduroară şi cu un soare orbitor nu a fost propice pescuitului. Joe a mai scos un „ciortănel” oglindă cam de o juma' de kil.

Un tânăr orjan ce inspecta capturile pescarilor de pe baltă s-a oprit şi în dreptul nostru. Şi cum povestea el ce capturi prinseseră alţii Joe simte o smucitură al una din lansete. Era un crap românesc, mare pe care Joe l-a manevrat uşor până mal, tânărul sosit cu norocul, ajutându-l cu minciogul la scoaterea „monstrului”. Era un crap de vreo 3 kile.

În jurul orei 2 p.m. pe o căldură sufocantă, în timp strângeam undiţele avusese loc un alt atac de crap. Tânărul a luat lanseta lui Joe şi în timp ce manevra scoaterea peştelui a reuşit să-i încurce toate undiţele. Captura era tot un crap, dar oglindă, cam de aceeaşi mărime cu primul.

După această ultimă captură, am strâns şi am plecat acasă. Crapul oglindă mi-a fost dăruit cadou de sf. Ilie, împreună cu ceilalţi peştişori prinşi de Joe. 

Din nou la pescuit

Sâmbătă 29.06.2013 am fost din nou la pescuit, de data asta pe râul Vedea. În ziua de sf. Petru și Pavel am plecat cu familia la țară în Olt cu gândul de a combina două lucruri: să-l comemorăm pe bunicul a cărui zi de nume ar fi fost și acela de a pescui. După ce ne-am oprit la cimitir unde am aprins fiecare câte o lumânare la mormântul unde își doarme somnul de veci bunicul am plecat spre casa de la Corbu. Imediat ce am ajuns acasă, am mers după râme la vecinul Marius. După câteva minute am plecat spre râu. Am ajuns împreună cu Darius şi Sofia la capu' locului din spatele casei unde începe zăvoiul. De îndată ce am coborât am dat şi de râu. Peisajul se mai schimbase față de cum îl știam eu acum 10-15 ani. M-a surprins plăcut vegetația de pe marginea râului, copacii ce își împreunau crengile deasupra apei. Mai jos un trunchi de copac stătea pe jumate băgat în apa râului. Sunetul apei râului dar și ciripitul păsărelelor făceau ca locul să ți se pară un colț de paradis. Am întins undița și de îndată ce am băgat momeala în apa peștii au și început să tragă. Imediat am spart gheața prinzând un oblete. Fiul meu Darius era foarte încântat și a dorit ca el sa bage peștișorul în bidonul de 5 l. cu apă folosit pe post de juvelnic. Au căzut prada acului vreo 15-20 de pești, micșori și din diferite specii: oblete, murgoi, clean, roșioară... Peştii nu au ajuns mâncare, ci i-am eliberat în lacul de la Şuica al socrului meu. Acum sper ca lacul să nu sece iar peștișorii să aibă timp să mai crească și de ce nu, să se înmulțească.

La agăţat... de ştiucă

Weekend-ul trecut am hotărât să merg la pescuit cu Iulian, prietenul meu de la Profit. Dis-de-dimineaţă am pornit la drum, eu din Piteşti, iar Iulian din Curtea de Argeş. Ne-am întâlnit la jumătate, la Vâlcele. Aici, pe malul lacului cu acelaşi nume am zăbovit timp de vreo trei ore, la pescuit. În zăvoi, pe marginea lacului, la „posturile” noastre, „gheaţa a fost spartă” de mine, în undiţă agăţându-se un bibănel mic, pe care din păcate l-am pierdut încercând să-i scot cârligul. Au urmat mai mulţi... La un moment dat – dând la plută cu peştişor momeală – am observat că de pe luciul lacului îmi dispăruse pluta. Trag repede de undiţă, mulinez! În momentul în care aduc pestele la mal îmi dau seama că prinsesem o minunăţie de ştiucă de vreo 1-2 kilograme. Amicul Iulian m-a felicitat spunându-mi că ăsta-i norocul începătorului. A urmat fotografierea „răpitorului”, ştiuca fiind cea mai mare captură a celor trei ore de pescuit. Nu am umplut portbagajul cu peşte, aşa cum amicul Iulian scria într-o postare despre „periculoasa ştiucă” pe facebook, dar mi-am satisfăcut plăcerea de a pescui, un hobby ce-l dădusem uitării din cauza rutinei cotidiene.

Eu şi captura

negutjoe: Profu' de pescuit

negutjoe: Profu' de pescuit: Ieri, 25mai, am ieşit din nou în Parcul din Zăvoi la o partidă de ştiucă.  Întâmplarea face că mi-am întâlnit vecinul, pe Darius Arţăr...

La o plimbare de primăvară vezi Piteştiul altfel!

În sfârşit a venit primăvara... cu soare şi temperaturi de peste 20 de grade Celsius. Fiindcă nu era timp de pierdut prin casă am ieşit la plimbare împreună fiul meu Darius. După vreo oră de zăbovit prin Centru alături de încântătoarea Ioana – vecina venită tocmai de la Bucureşti să-i facă cunoştinţă lui Dariusel cu surioara ei Diana – am hotărât că ar fi cazul ca într-o aşa zi frumoasă să fac o plimbare şi prin Parcul Trivale, prin natură. Mi-am luat şi soţia şi împreună am pornit spre pădure. Am plecat în promenadă pe aleile parcului ce erau scăldate-n razele calzi ale soarelui, împreună cu mai mulţi prieteni pe care i-am întâlnit în parc. 

Diana şi Darius

Plăcute degradate 

Încă de la primii paşi prin parcul Trivale am observat că iarba a-nverzit şi că frumoase delicate micşunele au înmiresmat cu parfumul lor aerul pădurii. Însă aveam să observ şi că semnele ce atenţionau cetăţenii să protejeze pădurea s-au degradat. De exemplu porţii aflate pe parte dreaptă la intrarea dinspre cartierul Mărăşeşti i s-au şters literele. Timpul şi nepăsarea autorităţilor şi-au pus amprenta şi pe desenele educative care au pălit sub un strat de vopsea dat cu sprayul, probabil de nişte tineri teribilişti. Nici structura de susţinere din lemn a porţii nu a scăpat fără ca vopseaua să nu se cojească. Puţin mai încolo o altă pancartă cu sfaturi civice este ruginită şi mâzgălită. Având un rol important în educaţia civică a cetăţenilor, dar şi ţinând cont că ilustraţiile tăbliţelor au fost desenate manual ar trebui să pună pe gânduri autorităţile locale să ia în calcul recondiţionarea lor. Dacă s-ar face acest lucru, noile pancarte ar da o notă de îngrijit parcului. 

Alei cu gropi 

Ne-am abătut câţiva paşi de la strada principală, şi am constatat că aleile laterale sunt neîngrijite. Sunt zeci de ani de când aceste au fost asfaltate. Timpul nu a stat degeaba şi le-a umplut de gropi. Pare-se că primăria a fost mai preocupată de trasarea pistelor pentru biciclişti, de-a dreptul inutile într-un parc unde nu circulă maşini, iar toată strada e a lor. 

Graffiti pe scări 

La întoarcere văd scările ce urcă în cartierul Trivale ce au fost recent reabilitate. Nici nu a apucat să se usuce bine tencuiala pe zidurile de protecţie că au şi fost vopsite. Un şarpe, un leu şi o zebră şi-au făcut apariţia într-o compoziţie de graffiti reuşită pe zidurile de protecţie a scărilor. Însă sunt şi unele desene mai puţin reuşite care mai mult strică aspectul scărilor. 

Norocul nostru este că e primăvară şi că natura reîntoarsă la viaţă îţi atrage mai mult atenţia decât nerealizările administraţiei piteştene.